Acasă Escortelux De ce am devenit asistent social: povestea unei victime de trafic de...

Escortelux

De ce am devenit asistent social: povestea unei victime de trafic de persoane

161

Este o intrebare la care mi se pune adesea aproape in fiecare zi si la care nu sunt sigura cum sa raspund. Daca ar fi sa-i raspund cu adevarat, cu siguranta i-ar antrena pe multi dintre clientii mei. In acelasi timp, nu sunt unul care sa minta si sa fac o scuza stupida. Acum, tot ce pot face este sa ridic din umeri si sa raspund cu un ras „nu stiu”.

Dar, si asta este o minciuna. Stiu de ce am devenit asistent social si are de-a face cu o anumita femeie care m-a determinat sa realizez atat de multe lucruri cu privire la ceea ce nu trebuie sa fac ca asistent social.

In mai 2004, lucram intr-o tabara de vara, cand deodata am inceput sa fac convulsii. Am fost la Boston la vremea respectiva si a fost dus imediat intr-o camera locala de urgenta. Acolo am intalnit un asistent social care m-a informat ca medicii si asistentele au gasit vanatai suspecte in jurul corpului meu si sunt ingrijorati ca am fost abuzat.

Imi amintesc ca am plecat din cap si i-am spus ca nu, au gresit totul. In lacrimi, i-am spus adevarata poveste a locului in care venisera vanataile si taieturile. Dupa ce am terminat si dupa ce am plans aproape treizeci de minute, a ramas tacuta inainte sa se ridice, s-a uitat la mine si mi-a spus ca mint. A iesit dupa asta si nu s-a mai intors.

Nu am vorbit niciodata despre ce s-a intamplat din nou timp de alti cinci ani si nu am vorbit despre trauma oribila de mult timp din cauza consecintelor. Am devenit deprimat, speriat, paranoic si am ajuns in sfarsit pana la punctul in care eram dispus sa-mi asum un risc si sa vorbesc despre „asta” din nou.

Am cunoscut-o pe Deborah in august 2010, dupa ce am fost pe lista de asteptare de aproape un an. Era consiliera la o clinica de criza de viol din apropiere si imi amintesc ca prima data cand ne-am intalnit m-a intrebat de ce sunt atat de suparata si atat de frica. Nu i-am putut raspunde, adevarul era ca nu stiam. Am urat-o la inceput, dar m-am obligat sa continui. Pana in sfarsit intr-o zi, dupa opt luni, am plans si i-am spus ce mi s-a intamplat cu sase ani inainte.

I-am povestit cum fusesem rapit la punctul de arma din propria mea casa si cum trei straini ma ambitasera in timp ce incercam sa ajung in casa mea. Cel mai sigur loc pe care il stiam. Am descris cum acei oameni groaznici m-au luat la doar trei kilometri pe drum si m-au vandut intr-un inel de trafic de persoane. Demnitatea si valoarea mea de sine au fost tranzactionate in mod nepasator pentru ca rapitorii mei sa obtina ceea ce isi doreau. In schimbul meu si al libertatii mele, fiecare a primit cate o geanta.

Incet, eu si consilierul meu am dezvoltat un raport mai puternic. A durat mult timp, dar din nou, m-am trezit capabil sa vorbesc cu ea, desi am ramas pazit de experienta mea. Era in decembrie 2010, cand lucrurile s-au agravat si mai mult.

Am inceput sa recuperez amintiri zilnic, amintiri groaznice care m-au lasat in imposibilitatea de a face altceva decat sa plang. Deborah a vazut dificultatea si a inceput sa-mi ceara sa vin de doua ori de trei ori pe saptamana pentru consiliere.

Pe masura ce discutiile noastre avansau, i-am dezvaluit lui Debora un lucru despre care nu-i spusem inca si era schimbatorul de jocuri. I-am povestit cum in acele patru zile si nopti, nu au fost doar unul sau doi barbati care m-au violat, ci a fost aproape de o suta. De fiecare data cand cineva o facea, va trebui sa-mi plateasca manipulatorii. Imi amintesc expresia exacta pe care am folosit-o cand Deborah a conectat punctele. I-am spus ca s-au schimbat bani pentru mine. Era inceputul urmatoarei sesiuni, ea m-a tinut de mana si mi-a spus ce banuia.

M-am gandit ca am trecut prin cel mai rau si am acceptat in sfarsit ca fusesem rapit si violat. Acum, imi spunea ca situatia mea, in timp ce cuprinde agresiunea sexuala, era cu totul altceva. Ea s-a asezat cu mine in timp ce mi-a explicat ce este traficul de persoane si ca tot ceea ce am mentionat la ea se aliniaza cu acea crima.

M-am simtit ca si cum as fi fost lovit de un autobuz. Desi pentru mine a fost doar o fraza, a fi o victima a traficului de sex a fost mult mai greu de acceptat decat cea a rapitului si violului. Am cazut intr-o depresie si mai intunecata, una in care sincer m-am speriat de mine si de amintirile mele.

Era in noiembrie a acelui an, mi s-a cerut sa ma intalnesc cu cativa agenti federali in legatura cu cazul meu, iar oamenii minunati de la centrul meu de consiliere si-au oferit spatiul, astfel incat sa nu fiu necesar sa fiu acasa. A fost nevoie de trei ore pentru a detalia tot ceea ce s-a intamplat, le-am povestit pe larg despre rapirea mea, despre cum am fost vanduta si torturata intr-un sopron, cum am asistat la moartea altei femei si cum am scapat.

Acest interviu m-a schimbat si mi-a intors totul. Am invatat chiar atunci si acolo ca sunt propriul meu avocat. In acele trei ore, cand am retrait cele mai rele patru zile din viata mea, m-am simtit tot mai puternic. M-am simtit transformandu-ma de la o victima la un supravietuitor.

Din acea zi, am efectuat o multime de interviuri cu fortele de ordine, atat la nivel local, cat si la nivel federal. Am invatat atat de multe lucruri si am reusit sa educ atat de multe persoane despre realitatea traficului de persoane. Exista putine lucruri care sunt o nevoie absoluta de stiut.

The first. I am an American citizen, I am a white woman living in a middle class neighborhood in the United States. In all of the media I have watched, there has never been a victim of human trafficking that resembles any part of me.The victims are always foreign, unable to speak English, or a child. All this is doing is creating stereotypes. This crime happens to everyone, regardless of color, nationality, age, sex, religion, etc. One of the main reasons I was unable to get help for so long is because nobody was able to see me as a victim of human trafficking. I did not match the picture that the media has given us as the typical victim.

Second. Like every other survivor, I deal with my trauma in my own way. I do get defensive, I do get scared, I do not share every second of that hell. What I do is make sure I am giving it my all. A good example of this is during one of my counseling sessions, Deborah asked me to draw a map of the locations I had been. I hated that map. I would only use black color and would only draw X’s. I hated it, it made this so real for me. One day, I got a hold of it and simply ripped it to shreds right there in her office and yelled at her. I told her to quit pushing me to do that, I hated it. It was the first time I felt emotion in years. Listen to your survivors, they know what they can and cannot do. Pushing me into drawing a map made me despise going to therapy and I quit for a bit because of it. No means no.

Third. I describe atrocious acts that happened to me, and while it might not seem real to you, the sad fact is, it is my reality. I have the bullet scar on my arm where I was shot at, I have a burn on my backside where a man tortured me. I do not need to prove that these things happened. If I am telling you this, even if you do not believe me, know that I am telling you for a reason.

Fourth: It is hard. Overcoming is hard. And when you are the victim of human trafficking there are very little resources available. There is little support available and very little chance of justice.

Fifth: I think this one is the most important. As a counselor, therapist, doctor, nurse, etc, you never know the change you can make in a person’s life. You never know how much you can help or hurt one person. Remember that the next time someone approaches you with what sounds like an unrealistic story. Deborah and her ability to listen to me saved my life. She saved others too, because without her I never would have gone to the FBI, my information may have helped solve a missing person’s case. But none of it would have ever happened if someone did not think outside the box and think that maybe, this client in front of you is telling the truth.

I became a social worker because the first social worker I ever met refused to help me. She did not believe me and because of her, I vowed that none of my clients would ever hear those words.

My name is Lauren Obermeier. I am an LMSW and the Director of Social Services at a psychiatric nursing home. My caseload, on average, is 190 people. I am a gymnastics coach, a daughter, an advocate. I am a survivor.

De ce am devenit asistent social: povestea unei victime de trafic de persoane

Populare

Cum alegi cel mai bun brad de Crăciun?

Afla cum iti poti lansa o mica afacere folosind un spatiu...

Top 10 cele mai supraevaluate filme din toate timpurile

10 regizori care au facut un film de groaza si au...

10 documentare care au schimbat perceptia publicului

Top 10 interviuri controversate cu celebritati din toate timpurile

Top 10 cele mai memorabile momente ale premiilor Oscar

Cum se schimba viata atunci cand intri in cercurile sociale ale...

10 povesti ciudate din lumea rap pe care sa le cunosti

10 secrete intunecate din lumea surprinzator de rasucita a K-Pop