Ceea ce tinem in maini poate face diferenta

Declaratia ONU a Drepturilor Omului (1948 – anul in care m-am nascut) declara dreptul fiecarei persoane de a participa la viata culturala a comunitatii. Participarea la viata culturala a copiilor nostri se acorda cu adevarat numai daca plantele si animalele neumane sunt incluse ca parte integranta a acelei comunitati vii.

______________________________________

„Nivelurile de viata” universal esentiale ale societatilor civile sustin ca un copil uman are dreptul la nutrienti adecvati in dieta sa; la suficienta apa potabila curata pentru a-si mentine corpul pentru sanatate si pentru crestere; a curata aerul pentru a respira; la adapost suficient pentru a le proteja de elemente; si la libertatea de amenintare cu violenta sau abuz.

Array

Nici o persoana morala si rationala nu ar retine aceste lucruri necesare unui copil. Suntem dedicati ingrijirii umane si ingrijitoare, astfel incat un copil sa aiba posibilitatea de a creste pentru a deveni un om complet din punct de vedere fizic, mental si emotional.

Array

Si totusi, chiar si cu preponderenta dovezilor care sa sustina nevoia esentiala si beneficiile pentru sanatate ale jocului si explorarii in aer liber, dreptul copiilor nostri de acces la lumea vie non-umana a fost grav neglijat sau prevenit.

S-ar putea sa va para banal – aceasta nevoie de legatura intre natura – intr-o lume in care sunt comise atat de multe crime urate impotriva copiilor in fiecare zi si la o scara teribila. Dar importanta acestui nutrient mai putin aparent in viata unui copil devine din ce in ce mai alarmanta pe masura ce privim din ce in ce mai multi dintre copiii si adultii nostri crescand fara nicio relatie cu mediul lor natural.

Array

Timpul curge cand imaginatia unui copil stapaneste ora

Nu isi construiesc amintiri sau abilitati in acea lume care nu este creata de maini umane; nu spun povesti de pe parauri sau fortarete sau din alpini; cresc denaturate si eco-apatice.

Consecintele acestei neglijari vizita nu numai copiii individuali pe care ii iubim astazi.

Ochiul orb agregat catre lumea naturala – din care ne tragem sustinerea materiala si spirituala si culturala – a produs deja o mostenire a drepturilor negate.

Acordarea in mod intentionat si consecvent acestui drept al copilariei de la nastere de a cunoaste si de a creste in natura poate alimenta in acel mic pasiunea de a proteja acea lume – o lume de care doresc sa apartina – cand vor creste. Acestia vor deveni mai probabil administratori si conservatori ai apei curate, aerului curat, locurilor naturale si comunitatilor intacte care au facut parte din „viata culturala” a copilariei in sens mai larg.

Poate ca sunteti de acord ca dreptul unui copil la natura are merit. Dar poate si, fara sa-ti dai seama si in moduri subtile ca profesor, parinte, bunic, frate mai mare, impiedici sau neglijezi sa incurajezi aceasta relatie importanta in viata unui copil. Cum ar putea fi asta?

Din pacate, societatea si cultura noastra nu au asigurat, prin design sau neglijare, drepturile copiilor nostri de a se juca, explora si imagina intr-un mediu natural:

* Apropo, le controlam timpul la scoala – fara recesura in aer liber, putin timp pentru imaginatie sau ratacire a mintii; cu putin sau deloc timp de liniste in timpul zilei de scoala

* Prin inlocuirea jocului liber nestructurat in aer liber cu sporturi de echipa competitive, organizate si cu mare speranta.

* Expunandu-i in copilarie la sute de ore de marketing media care ii invata ca trebuie sa aiba lucruri si trebuie sa fie noi si sa faca zgomot si sa fie animate artificial si sa le stimuleze centrele de placere. Ei ajung sa creada ca este posibil sa fii captivat intr-un sentiment de curgere numai atunci cand bateriile sau prizele electrice sunt in apropiere.

* Le esuam proiectand cartiere fara trotuare, pridvore sau locuri salbatice neimbunatatite; prin regulile asociatiei de proprietari care descurajeaza jocul liber

* Prin indiferenta adultilor fata de lumea naturala sau frica de ea; prin concentrarea noastra pe monitoare de tot felul. Acolo unde noi, adultii, ne gasim centrul de importanta, copiii nostri vor urma.

* Prin adapostirea excesiva a copiilor de tipurile de rani minore, am supravietuit cu totii in copilarie, vanataile care sunt insemne de noi abilitati de a alerga, sari si urca – si uneori cad. Prin fricile excesive ale adultilor pentru siguranta impotriva expunerii la persoanele rele.

* Prin separarea copiilor nostri de sursele de alimente pe care le consuma, de sol. Gradinaritul – chiar si in ghivece pe terasa – incepe sa reduca aceasta divizare.

* Prin apetitul redus al societatii noastre pentru lectura ca divertisment – citirea in aer liber si utilizarea imaginatiei si oportunitatea de descoperire in aer liber.

* Prin disparitia referintelor la natura din literatura pentru copii.

* Prin esecul nostru de a proteja locurile si speciile naturale de distrugere peste tot, dar mai ales adiacente zonelor urbane in care vor trai tot mai multi oameni. Pierderea biodiversitatii inseamna un viitor saracit in mod natural pentru copiii si nepotii nostri. Copiii nostri au dreptul la o biodiversitate maine, cu ecosisteme rezistente, in echilibru intre nevoile omenirii si nevoile de alt tip.

Sa fim de acord sa facem ca copiii nostri dreptul de a trai sau de a avea acces la natura la fel de important ca dreptul lor la calorii si substante nutritive adecvate in dieta lor.

Apoi, zilnic, ii permitem si ii incurajam sa manance.