Charles Baudelaire sau poetul care a dat o noua viata romantismului, cel care a fost diferit de toti predecesorii sai, este artistul care a visat o alta poezie pentru ca arta inseamna interpretare, individualitate si originalitate. Marcata de o profunda artificialitate, respingand cu inversunare natura, literatura baudelairiana se prezinta sub aspectul rupturii de imaginea pura, aproape sentimentala a cadrului natural specific romantic.

Intr-o sectiune din Pictorul vietii moderne, sugestiv intitulata Lauda cosmeticii, Baudelaire realizeaza un memorabil elogiu al artificialitatii, vazuta ca singura metoda de a anula raul produs de natura: Natura nu ne invata nimic altceva decat crima. Si atunci de ce sa distrugem infailibila natura, cand Frumosul se poate regasi in alte taramuri?

O poezie a misterului, a regretului, a plictisului (spleenului), a melancoliei… o poezie, prin excelenta simbolista, izvorata din respingerea naturii ca sursa de inspiratie, o poezie care se transforma intr-un exercitiu de (auto)cunoastere metafizica.

Va invit sa (re)descoperiti lirica lui Baudelaire, prin intermediul urmatoarelor 10 farame de poeticitate…

Albatrosul

Poetul e asemeni cu printul vastei zariCe-si rade de sageata si prin furtuni aleargaJos pe pamant si printre batjocuri si ocariAripele-i imense l-impiedica sa mearga.

Amarele nelinisti

Cresc nelinistile-n noi ca veninul in guse de serpi.…Cine ne va putea da linistea,linistea in care sa nu mai simtim ca suntem aievea,dupa care tanjim cu priviri purulente….Cand suntem pustii ca nesfarsitele, vastele deserturi ce nu au nici nisip, nici gheturi eterne sa le acopere?Cand dincolo de noi si de sufletele noastre nu mai e nimic,Cand vantul negru-al nefiintei ne bantuie amarneinchipuit  de amar si fara sens?…

Ceasornicul

Adu-ti aminte: Timpul ce tot lacom joacaNemasluind, castiga oricand, e scris asaDar ziua scade: noaptea e mare: nu uita !Genunea e-nsetata: clepsidra tot mai seaca.

Imn Frumusetii

Vii din inalte ceruri sau iesi din adancime,O, Frumusete? Reaua si buna ta privireImprastie de-a valma si fericiri si crime,De-aceea tu cu vinul te potrivesti la fire.…Ca vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasa mie,O , Frumusete, monstru naiv si fioros!Cand ochii tai, surasul, piciorul tau ma-imbieSpre un infinit de-a pururi drag si misterios?…

Semper Eadem

Mi-ai spus: „De unde-ti vine ciudata intristareCe creste ca si marea pe-un tarm stancos, pustiu”Cand inima culesul si-a ispravit, ne pareO boala viata. Taina aceasta toti o stiu.E o durere simpla, deloc misterioasaSi limpede ca tine cand razi si lumii placiNu cauta degeaba frumoasa mea curioasaSi-acum, desi ti-e glasul atat de dulce, taci!Taci, ne-nvatato! Suflet ce nu cunoaste ceata!Copilareasca gura! Mai mult chiar decat ViataIn mreji subtile Moartea adesea ne-a inchisMai bine cu-o minciuna sa ma imbat si-aleneSa ma scufund in ochii tai limpezi ca-ntr-un visSi-ncet s-adorm in umbra ce-ti luneca din gene!

Teoreme Fundamentale din Geometria Triunghiului

In larg azur ca Sfinxul stau mandra si ciudata.Mi-i inima de gheata si trupul cum sunt crinii.Urasc tot ce e zbucium, tulburator de liniiSi nu plang niciodata, si nu rad niciodata…

Deseara ce vei spune

Deseara ce vei spune, biet suflet solitar, Tu, inima, uscata pe vremuri, ce vei spuneFiintei preafrumoase, preascumpe si preabuneAi carei ochi deodata te-nvioara iar? Si spune: „Sunt frumoasa si vreau cu strasnicieDe dragul meu Frumosul drag vesnic sa va fie.Eu sunt Madona, Muza si Ingerul de paza.”

Sonet de toamna

…Sa ne iubim cuminte. Amorul sta la pandaSi, nevazut, tinteste cu arcul lui fatalO, ii cunosc prea bine eternul arsenal:Rusine, furii, crima… O, margarita blandaSuntem doua amurguri de toamna ostenitaO, tu, atat de alba si rece Margarita!

Corespondente

Natura e un templu in care stalpii viiRar lasa sa tasneasca, nelamurit cuvinte,Prin codrii de simboluri razbate inainteSi omul pe sub ochii lor plini de gingasii. […]

Epigraf pentru o carte osandita

Tu, cititor, tacut, bucolic,Naiv si sobru om de munci,Aceasta carte s-o arunci,Cu tot desfrau-i melancolic.De nu stii slova si vorbireaDe la dibaciul mag, Satan,Arunc-o! Vei citi-o-n vanSau imi vei crede sluta firea.Dar daca vrednic scormonestiCu ochiu-n rapi adanci, de freamat,Citeste si-ai sa ma iubestiTu, suflet, iscodind c-un geamatUn rai ce deopotriva-l vrem,Ma plange!… Altfel te blestem!

EPILOG

Citind si simtind lirica lui Charles Baudelaire putem concluziona ca artistul modern este o contradictie in sine: atras de multime, dar izolat, chiar agorafobic uneori, marcat de un evident sentiment de superioritate, intr-o singura vocabula – un etern inadaptat.

Charles Baudelaire a gasit definitia Frumosului, a propriului sau Frumos, e ceva arzator si trist, ceva cam vag, lasand camp deschis presupunerii. In cele din urma, poezia nu inseamna altceva decat inovarea frumosului individual, iar in ceea ce-l priveste pe teoreticianul esteticii uratului poezia nu este altceva decat o forma splendida de exprimare a frumosului ca prolog al cumplitului… pentru ca sensibilitatea fiecaruia este propriul sau geniu…Descoperiti geniul baudelairian…