Lucrurile ar fi putut deveni mult mai urate si inca s-ar putea intampla in zilele si saptamanile urmatoare. Pe 20 septembrie, la o zi dupa ce Azerbaidjanul a lansat o ofensiva armata impotriva Nagorno-Karabah, o enclava etnico-armeana aflata in interiorul granitelor sale, o incetare a focului a luat loc.
In conditiile sale, separatistii armeni din regiune au fost de acord sa se predea si sa se desfiinteze, lucru pe care Azerbaidjanul a insistat de ceva timp.
Este posibil ca acordul sa fi impiedicat un masacru in pragul Europei; intr-o singura zi, dronele si bombele din Azerbaidjan ar fi ucis cel putin 200 de oameni in regiune. Imaginile i-au aratat pe armeni asezati in subsoluri, in timp ce sirenele au sunat peste Stepanakert, capitala regionala. Dar acordul, intermediat de fortele de mentinere a pacii rusi desfasurate in regiune in urma cu trei ani, pare sa semneze si sfarsitul statutului de semi-independenta al enclavei. Mii de armeni si-au abandonat deja casele. Multi altii ar putea decide sa fuga in Armenia.
Azerbaidjanul a numit atacul o „operatiune antiterorista” menita sa restabileasca ordinea constitutionala. Oficialii din Armenia, inclusiv prim-ministrul tarii, Nikol Pashinyan, au numit-o o campanie de curatare etnica impotriva Karabakhului, care gazduieste aproximativ 100.000 de etnici armeni. Azerbaidjanul spune ca ofensiva a fost in mare parte un raspuns la alegerile organizate in enclava pe 9 septembrie si la recentele explozii de mine care au ucis sase azeri, inclusiv patru ofiteri de politie. Dar atacul pare sa fi fost in pregatire de ceva timp. La inceputul lunii septembrie, Armenia a acuzat Azerbaidjanul ca a acumulat trupe in apropierea granitei care separa cele doua tari si in jurul Nagorno-Karabah.
Nagorno-Karabah, populat de armeni, dar in mod oficial parte a Azerbaidjanului, a fost insangerat de doua razboaie mari in trei decenii. Cel mai recent dintre acestea, in 2020, a vazut Azerbaidjanul recucerind teritoriile ocupate de fortele armene inca din anii 1990. Din decembrie anul trecut, Azerbaidjanul a blocat coridorul Lachin, singurul drum care leaga Karabakh de Armenia, pentru a-si forta liderii sa renunte la orice vis de autonomie. Guvernul de la Baku a fost de acord sa redeschida coridorul pe 9 septembrie, in schimbul deschiderii unui alt drum care leaga Nagorno-Karabah de restul Azerbaidjanului. Dar noua ofensiva si acordul de incetare a focului par sa fi pecetluit soarta Karabakhului.
Azerbaidjanul intentioneaza acum sa „reintegreze” Nagorno-Karabah, spune Hikmet Hajiyev, consilier prezidential. Dar cum ar trebui sa se intample acest lucru fara un exod al armenilor din regiune nu este clar. Guvernul de la Baku refuza sa le ofere drepturi speciale sau garantii de securitate. „Va fi la fel ca orice alta regiune a Azerbaidjanului”, spune domnul Hajiyev. Pentru armeni, acesta nu este un gand reconfortant. Dupa trei decenii de sangerari de ambele parti, este mai probabil ca acestia sa plece decat sa traiasca sub stapanirea Azerbaidjanului si risca discriminarea si razbunarea.
Nimeni nu planuieste sa stea in calea Azerbaidjanului. Puterile occidentale s-au multumit in mare masura cu condamnari de rutina. De teama sa nu fie atrasa intr-un razboi mai larg cu Azerbaidjanul, pe care aproape sigur il va pierde, armata Armeniei sustine ca ramane in afara disputei.
A lovit in absenta sa orice reactie din partea Rusiei, agentul de putere al regiunii. In timp ce Azerbaidjanul isi aduna trupele la granita cu Armenia si se pregatea sa bombardeze Nagorno-Karabah, domnul Pashinyan a acuzat Rusia ca nu isi indeplineste obligatiile de mentinere a pacii. Margarita Simonyan, sefa „Russia Today”, un purtator de cuvant al Kremlinului, l-a batjocorit in mod deschis pe liderul armean. „El cere ajutor de la trupele rusi de mentinere a pacii”, a spus ea. „De ce nu intreaba NATO?”
Conflictul a inceput in 1988 cand armenii din Karabakh, pe atunci parte a Azerbaidjanului sovietic, au cerut fuziunea regiunii cu Armenia sovietica. S-a transformat intr-un razboi brutal la inceputul anilor 1990, dupa prabusirea imperiului sovietic. Armenia, sustinuta de Rusia, a prevalat si a ajuns sa detina controlul Karabakhului, desi regiunea a ramas in mod oficial parte a Azerbaidjanului. De atunci, Rusia a pastrat o baza militara in Armenia.
De la razboiul din 2020, Armenia a acuzat in mod regulat Rusia, cu care are un pact de aparare, ca o lasa afara in frig si s-a apropiat de America. Tara a gazduit recent exercitii militare cu un numar mic de trupe americane si a apelat la India si alte tari pentru arme. Cel mai insultator pentru Kremlin, Armenia a trecut sa se alature Curtii Penale Internationale, care a emis un mandat de arestare pentru dictatorul Rusiei, Vladimir Putin. Oficialii armeni erau foarte constienti de riscul pe care si-l asumau atunci cand pivoteaza spre Occident. „Dar daca nu facem nimic, aproape sigur ne-am pierde statulitatea”, spune unul. Spalandu-si mainile de Nagorno-Karabah, Putin vrea sa arate ca exista un pret de platit pentru liderii care intorc spatele Rusiei.
Este posibil ca incetarea focului sa fi salvat Karabakh de la o baie de sange. Cu exceptia unei intreruperi a discutiilor nou anuntate dintre Azerbaidjan si armenii din Karabakh, acordul se va mentine probabil, deoarece Baku si-a atins obiectivele.
Dar sunt putine de sarbatorit. Oficialii din Baku sustin ca armenii din Karabakh sunt bineveniti sa ramana si sa se bucure de drepturile acordate celorlalte minoritati din Azerbaidjan. Dar chiar si asumand intentii pure, sangele rau dintre cele doua parti, trauma razboaielor trecute si anii de propaganda ticaloasa pot fi imposibil de depasit. „Este greu sa vezi un scenariu”, spune Laurence Broers de la Chatham House, un think-tank, „in care coexistenta este posibila”.
