Mircea Pricajan: Acluofobia. Titlul noului tau volum. De ce l-ai ales pe acesta? E un cuvant rar folosit chiar și in textele romanești de specialitate…
A.R. Deleanu: Nu m-au interesat textele de specialitate; singurul criteriu a fost DEX-ul – atata timp cat exista, sunt ferit de probleme. Am gandit acest volum de proze macabre ca pe un prim pas intr-un proiect amplu de literatura horror in Romania. As dori sa mai urmeze si alte volume a cate zece proze macabre. Pentru acest proiect am ales tema fobiei si am cautat o lista cu frici pentru a ma documenta. Frica de intuneric mi s-a parut optiunea potrivita pentru acest prim volum, pentru ca nu este doar prima frica pe care o tin minte, dar nu exclud sa fie si prima frica a umanitatii. Nu sunt scutit nici acum de acest gen de teama, asa ca pot spune ca e ceva ce m-a insotit toata viata, o tema recurenta. Titlurile urmatoarelor volume – daca voi reusi sa le mai scriu – vor contine si ele cate o fobie, mereu alta. Poznas, au ba?
M.P.: Ce te-a atras spre macabru? Imblanzitorul apelor, romanul cu care ai debutat, prevestea oarecum aceasta inclinare a ta, totuși ce te-a facut sa o aduci in centrul atenției tale?
A.R.D.: Aici e ceva mai complicat. Nu cred ca eu l-am ales, ci el pe mine. (Imi amintesc – si nu voi uita – cum mi-ai spus zilele trecute ca am fost facut pentru a scrie asa.) Cand te asalteaza ideile ai optiuni: fie le fixezi in text, fie astepti sa vina cele care “iti convin”, „care prind la public”, „cu care nu risti” etc. As fi riscat sa astept mult si bine. Nu neg ca mi-as dori sa scriu proza realista, macar una, dar nu pot de niciun fel… Nu doar ca nu imi iese, dar nu imi vine nicio idee. Asa ca am ales sa accept acest viziuni si sa le dau cea mai buna forma de care sunt capabil in acest moment. Si, ce sa vezi?, sunt si destul de multumit de ce a iesit. Urmatoarea carte va fi din nou ceva diferit, dar tot va friza macabrul si, in mod cert, fantasticul.
M.P.: Dintre cele 10 povestiri care alcatuiesc volumul, de care te simți mai apropiat? Iți marturisesc ca mie imi place in mod deosebit una desprinsa parca din seria Zona Crepusculara. Vorbesc despre „Toma. Administrator”.
A.R.D.: Iti spun un secret: acea povestire este micul meu tribut adus lui Thomas Ligotti – de la numele administratorului, pana la alte elemente ascunse in text (pe unele chiar le-am mai scos pentru acest volum). Daca ar fi sa aleg una singura, as spune „Scrum”. Da, „Scrum” este povestirea de care ma simt cel mai apropiat, dar si cu care am avut cel mai mult de luptat. Acea scena de violenta domestica mi-a intors stomacul pe dos. Si asta nu e o figura de stil… Dar pe locul doi si trei as pune „Omul cu chip de cal” si „Vis cu furnici”, cel mai nou si, respectiv, cel mai vechi text din volum. „Omul…” pentru ca anticipeaza urmatoarea mea carte si „Vis…” pentru ca este textul de la care a pornit totul.
M.P.: Cum ai gandit selecția povestirilor? In ultimii ani ai scris și publicat destule alte proze care se puteau incadra la categoria „literatura horror”.
A.R.D.: Am avut ceva de furca, dar cred ca am urmat un singur criteriu: placerea lecturii. Le-am ales pe cele pe care cititorii (sper ca) le vor citi cu placere. Celelalte mi se pareau fie prea necioplite, fie nepotrivite. Dar e drept ca selectia a fost doar a mea (cu cateva impulsuri solide din partea lui G.) si exista riscul sa fi dat gres. Imi asum asta. In plus, imi place sa cred ca cititorii mei vor cauta textele mele si in alte locuri: in revista Familia, sau in Radical Art, sau in Revista de Suspans, sau in antologii, sau sau sau… Dar, dupa cum spuneam, sper sa mai urmeze volume si nu exclud sa rescriu cateva din cele care nu au incaput acum.
M.P.: Volumul este completat de mai multe ilustrații (potrivit de macabre și ele) create de Claudia Niculescu. Care e povestea din spatele acestei intalniri dintre literatura ta și desenele Claudiei?
A.R.D.: Ne stim de multa vreme. E si ea absolventa de Honterus ca mine si, cand i-am descoperit blogul, m-am indragostit de arta ei. Ce admir mult la Claudia e ca nu doar picteaza ce-si imagineaza, dar si traieste ce picteaza. Daca o vezi, intelegi ce spun. Pana si modul in care pozeaza in fotografii imita pictura si grafica ei. O consider o adevarata artista si am dorit sa-i promovez arta asa cum pot. Cred ca o carte poate deveni mai mult decat o simpla carte – poate cobori in sine, deschizand usi catre alte dimensiuni ale sale, valuri-valuri, si orice val poate invalui cititorul pe alte cai. Daca as putea sa-i ofer dimensiuni olfactive, sau muzica, as face-o. Sunt bucuros ca pot prezenta un pachet bogat de care sunt mandru. Si aici trebuie sa multumesc nu doar Claudiei, ci si editurii Herg Benet care a inteles exact (!) ce am vrut cu acest volum.
M.P.: Drepturile de autor care iți revin din vanzarea acestui volum ai decis sa fie donate in sprijinul asociației Salvați Roșia Montana. De ce ai decis asta?
A.R.D.: Asta se leaga de alta decizie: de a dona toate drepturile de autor pentru toate cartile mele. Dar e un subiect despre care nu as vrea sa vorbesc in detaliu. Si drepturile editiei a doua a Imblanzitorului… se duc intr-o directie, iar pentru aceasta carte in alta directie. De ce Rosia? Pentru ca am fost implicat si ca muzician si ca autor la FanFest in campania Salvati Rosia Montana si cred in acest proiect. Doua lucruri trebuie mentionate: nu intentionez sa acord volumului vreo tenta politica si nu este vorba despre bani. Se stie (si cine nu stie sa afle acum) ca in Romania nu poti vorbi despre sume mari din drepturi de autor. O spun din proprie experienta ca salariul pe o luna la o multinationala in Romania e mai mare decat drepturile de autor pentru o carte la care lucrezi un an. Este mai degraba vorba despre a atrage atentia. Asta incerc sa fac: sa atrag atentia asupra unor initiative.
MP: Ințeleg ca vor fi doua lansari. Despre prima, cea brașoveana, se tot vorbește. Unde este cealalta și, daca știi, cand?
A.R.D.: Uite ca nu stiu inca*. E posibil sa aflu pana apare acest interviu, dar acum nu stiu. Oricum cel mai bine este ca cei interesati sa urmareasca activitatea mea pe Facebook, unde editura va anunta din timp o data de lansare. Stiu doar ca va fi in Bucuresti, unde am prieteni si fani si prieteni-fani si prieteni faini si fani faini. Deci e bine.
