Cu The Legends of the Red Sun [o serie despre al carei prim volum puteti citi aici sau aici], Mark Charan Newton a scris poate cea mai reusita serie epic fantasy din ultimii ani, insa – din pacate, ca mai mereu – calitatea nu este sinonima cu succesul la public.

Din aceasta cauza m-as fi asteptat ca noua carte a lui Newton sa fie tot un epic fantasy, dar mai accesibila, mai putin weird, cu un fantastic mai putin asemanator cu cel al lui China Mieville si mai apropiat de cel al lui Abercrombie sau Martin. Cu Drakenfeld, scriitorul britanic m-a surprins in totalitate, pentru ca acest roman nu numai ca e cum nu se poate mai indepartat de tot ceea ce a insemnat epic fantasy-ul din ultimii ani, dar este scris cu o minunata si deloc daunatoare nostalgie.

Lumea Uniunii Regale Vispasian, in care se petrece actiunea din Drakenfeld, este inspirata din Europa Antica, adica statele grecesti si Imperiul Roman. Lucan Drakenfeld, unul dintre cei mai buni ofiteri ai puternicei Sun Chamber (un fel de politie federala vispasiana), este rechemat in orasul natal Tryum, din cauza mortii  – aparent, din cauze naturale – a tatalui sau. Numai ca, odata ajuns aici, Drakenfeld se vede prins in centrul evenimentelor declansate de uciderea in conditii aparent imposibile a surorii regelui, aceasta crima declansand o criza puternica in regat, ce ameninta insasi supravietuirea Uniunii Vispasiene.

Este o poveste care ar fi putut sa fie spusa intr-un stil cinic si intunecat, cum au facut mai toate seriile fantasy din ultimii ani. Insa Newton alege un personajul principal care apreciaza mult mai mult viata decat moartea, inteligenta decat sabia, si care pastreaza pe tot parcursul cartii un anumit pacifism si o anumita naivitate, care sunt, mai nou, atat de inedite, incat fac din Drakenfeld una dintre cele mai placute lecturi fantasy din ultima perioada.

Sa nu credeti insa ca violenta lipseste din Drakenfeld. Ea apare frecvent si nu de putine ori se intersecteaza chiar cu genul horror. Cea care il insoteste pe Lucan peste tot este Leana, de fapt personajul raspunzator pentru multele din scenele de violenta din carte, scene foarte reusite datorita faptului ca razboinica de culoare ii face praf si pulbere pe toti barbatii cu care se lupta, fie ca e vorba de infruntari cu sabii sau de calarie. Insa, chiar daca sangele si moartea sunt omniprezente intr-o lume inspirata de cea a Imperiului Roman, viata – cu fiecare minut al ei, frumos sau urat, violent sau linistit, bucuros sau trist – este cea care domina. Unele dintre cele mai reusite capitole ale cartii au fost acelea in care Lucan Drakenfeld isi pune in ordine noua viata din Tryum: locuinta, birourile, servitorii, mancarea sau fosta iubire. Sunt lucruri aparent banale, dar care, bine realizate, pot constitui o mare incantare pentru cei care patrund in aceasta lume secundara.

Este intotdeauna interesant sa citeste o carte despre care nu poti sa spui daca fantasticul ei este real sau este prezent doar in mintea personajelor. O astfel de carte este Drakenfeld: plina de zei interesanti, superstitii si aparitii ciudate, dar care ar putea fi toate doar rezultatul imaginatiei si credintei oamenilor. Sau poate ca nu. Drakenfeld este un sceptic care, chiar daca crede, asa cum se cade, in zei, incearca sa gaseasca mai intai explicatia naturala, umana si logica in orice situatie.

Am inceput aceasta carte dorind sa citesc o poveste politista interesanta, dar Drakenfeld mi-a oferit mult mai mult: o lume de care am fost fascinat si despre vreau sa aflu mai multe si un personaj pe care am ajuns sa-l indragesc pentru frumusetea luminoasa pe care o emana. O combinatie intre Suetonius, Agatha Christie si Raymond Chandler nu ar trebui sa functioneze, insa in mainile pricepute ale tanarului scriitor britanic, Drakenfeld devine una dintre cele mai interesante lecturi din 2013.