Duminica seara am petrecut aproape doua ore mai mult decat agreabile in ambientul Teatrului Metropolis din Capitala, unde pe scena s-a jucat piesa “Doi pe o banca”. Pentru ca mi-a placut, am ales sa va expun, dragi cititori, motivele pentru care cred ca e bine sa urmariti spectacolul respectiv.
1. Autorul Aleksandr Ghelman este moldovean
Nascut in 1933 intr-o familie de evrei din Donduseni, actualmente in Republica Moldova, a suferit deportarea in Transnistria, in anii razboiului. Din 14 membri ai familiei, doar el si tatal sau au supravietuit. Dupa razboi s-a stabilit la Chisinau, a fost strungar, apoi ofiter si a lucrat in uzine si constructii. In 1966 s-a mutat la Leningrad, fiind corespondent la ziarele locale, iar apoi a plecat spre Moscova. Hobby-ul sau este cititul. “Cand nu scriu, citesc”, declara el presei moscovite cu putin timp in urma. Are patru carti publicate, unsprezece scenarii de filme si noua piese de teatru. A fost prieten cu Gorbaciov, dar a si scris speach-urile lui Boris Eltin.
2. Piesa tradusa in 30 de limbi
“Doi pe o banca” este o piesa tradusa in peste 30 de limbi si jucata in peste 30 de tari. La un moment dat, in teatrele franceze s-a jucat pe sase scene concomitent. Premiera a avut loc in 1983.
3. Adela Popescu
Actrita si cantareata, Adela Popescu o interpreteaza cu patos pe Vera, femeia aflata intr-o sisifica munca de cautare a fericirii. Personalitate ravisanta, Adela Popescu se muleaza pe toate trairile personajului, reusind sa transmita emotia indusa de Ea.
4. Mihai Bendeac
Actor de succes, omul care l-a parodiat pe Gigi Becali pare ca imprumuta tonul latifundiarului din Pipera, in debutul piesei, dupa care devine natural, iar personajul interpretat in “Doi pe o banca” devine ceea ce probabil trebuie sa fie, in imaginatia autorului. Cunoscut de pe micile ecrane, Bendeac se prezinta dezinvolt in decor teatral, contopindu-se cu personajul, intr-un rol care pare ca ii face mare placere.
5. Regia lui Emanuel Parvu
Piesa este regizata de Emanuel Parvu, actor la baza, care incearca sa devina el insusi personaj al piesei. Desi par rupte din context, scenele in care personajele se dezbraca si arunca hainele in tomberon poate fi interpretata ca o debarasare de identitate, pe masura ce relatia dintre El si Ea atinge alti parametri.
6. Banca
Locul de intalnire al celor doua personaje este o banca dintr-un parc al Moscovei. Ea citeste fara a pricepe o iota un ziar, in timp ce el este un trubadur pus pe glume si sotii, care emana din plin ideea barbatului gata oricand de o noua aventura. Actiunea pare neverosimila pentru anii comunismului Uniunii Sovietice, incercand, in acest fel, sa parodieze idealurile promovate de puterea rasariteana.
7. Disputa sexelor
Cele doua personaje par ca se hartuiesc permanent in aceasta piesa. Rolurile de urmarit si urmaritor se schimba rapid. Barbatul incepe cu o curte asidua, facuta unei femei necunoscute, care insa opune rezistenta. Cand el este pe punctul de a pleca, “nevoia” unui chibrit il pastreaza in scena. Interesanta este aceasta permanenta dualitate, in care femeia domina scena, apoi puterea trece in mana barbatului, iar alternanta continua sa danseze pana la caderea cortinei.
8. Minciunile lui Fiodor
Spectatorul este purtat de El prin pielea mai multor personaje. La inceput se prezinta ca Serghei, cand era truibadurul cu chef de aventura de o noapte. Apoi, cand Vera ii aduce aminte de noaptea petrecuta pe jumatate in urma cu un an, El devine Iura, fugarul prins cu mata in sac. Pentru a scapa din incercuire, El aduce in discutie o a treia identitate, Alexey, una neutra, care denota debusolarea si dorinta sa de a scapa din incurcatura. In final, El se fixeaza in imagine ca Fiodor, tata a doi copii, bantuit de stihia geloziei, care isi cauta alinarea si incearca sa stearga nefericirea ratarii casniciei. El se transforma pas cu pas, trimitandu-ne cu gandul de la agonie la extaz. Este venit in delegatie, dupa care devine administrator la autobaza, sofer pe Gaz, iar la final absolvent al Institutului Economic, trimis la munca pentru intretinerea familiei.
9. Scena sarutului
Spre finalul spectacolului, lucru remarcat de presa tip tabloid, exista scena sarutului pasional. Dupa dispute verbale si fizice incarcate de violenta, El si Ea se contopesc prin intermediul sarutului. In contradictie cu morala comunista, scena poate fi catalogata drept un strigat al autorului care tanjeste dupa libertatea sufletului, precum si un avertisment al acestuia spre autoritati. Ghelman poate incearca sa transmita puterii sovietice faptul ca sufletul omului nu suporta automatizarea.
10. Scena cheii
Cheia de bolta a piesei, la propriu si la figurat, o reprezinta transferul cheii de la apartamentul Verei. Fiodor ii spune celei pe care o sarutase mai inainte ca vrea intai de toate sa isi rezolve problemele cu sotia sa, lasand insa deschisa posibilitatea convietuirii cu Ea. Vera, dupa ce il pedepseste in mod repetat pentru minciuni pe Fiodor, incearca sa ii ofere o alta scenarizare a vietii sale, cu o existenta tihnita, alaturi de ea si de familia ei. Cand Fiodor mai are un pas sa paraseasca scena, Vera scoate cheia din buzunar si i-o ofera partenerului. Pe ea nu o intereseaza daca el se va intoarce sau nu, ci siguranta pe care i-ar conferi-o detinerea acestei chei de catre barbatul pe care il iubeste.
Ultima scena trebuie gandita in stransa corelatie cu melodia care insoteste cortina, una de tip “chanson”, specifica detinutilor. Daca pana atunci decorul audio fusese dominat de un cantec-romanta care se asociaza in mintea tuturor cu Rusia, “Oci Ciornie” (Ochi Negri), la final aparitia unui refren auzit in spatele gratiilor ne duce din nou cu gandul la motivul eliberarii sufletului uman, adanc inradacinat in Ghelman, dupa privatiunile deportarii si ale comunismului.
