Campiile inundabile citesc ca niste harti ale inegalitatii si rasei
Foto: Annett Windisch / EyeEm / Getty Images
Inainte de furtuna, am sunat-o pe Alyeesha – prietenul unui prieten. Statuse acasa la mine acum cativa ani, cand scapa de o relatie proasta. Locuieste in Down East, inapoi in orasul natal din judetul Carteret, Carolina de Nord, intr-o casa mica cu o camera, care era cabana de bunicuta a bunicii ei. Ea inchiriaza cabina de la barbatul care acum detine terenul; nu este a ei.
Am fost acolo o data. Avea o saltea pe podea, o canapea de la un Rent-a-Center si o imagine cu bunica ei pe perete. Am vrut sa-i anunt ca, daca era evacuata din uragan, aici o astepta o canapea.
„Naw, am de gand sa-l scot”, a spus ea.
Toata lumea pe care o cunosc in partea de jos a estului si pe tarm o calareste. Pentru cativa este o bravura, dar pentru majoritatea dintre ei, doar ca nu pot merge. Nu exista suficiente locuri in masina sau masina este sparta sau nu exista deloc masina. Sunt prea multi bebelusi sau prea multi batrani. Exista slujbe care nu vor fi acolo pentru ei daca le vor lipsi cateva zile. Exista salarii care nu au fost inca compensate. Exista timbre alimentare care s-au epuizat saptamana trecuta. Si nu sunt destui bani in afurisitul de cont bancar al nimanui.
Dar, stii, toti iubim un uragan bun. Fetisam furtunile. Suntem lipiti de televizoarele noastre si ne reimprospatam ecranele. Vorbim despre viteza vantului, ne minunam de digurile zdrentuite. Aproape ca ne-am dori. Adevarul este, cred ca Alyeesha si toti prietenii mei vor fi bine in timpul acestei furtuni. La urma urmei, oricat de terifiant este, stim ca nu Florenta face ravagii in Carolina de Nord. Este tot ce vine dupa furtuna si tot ce a venit inainte.
Saracia a fost intotdeauna o inundatie si nu un uragan.
Uraganul este drama, entuziasmul de care avem nevoie. Adunam apa imbuteliata, hartie igienica, gustari. Este ceva ce putem face, ceva pentru care ne putem pregati. Ne place ideea de a ne proteja de vant. Ne simtim inraiti, intoxicati, instinctuali, vii. Viata noastra poate fi atat de banala. Deci privim, privim, privim. Ne prabusim uraganele.
Ne uitam departe de inundatii despre care stim ca vine.
porno abuelas tetonas suegras peludas
sin bragas en la calle madres cachondas
viejas con jóvenes muy tetonas
orgia porno español porno gratis abuelos
milf squirt videos porno xxx incesto
me follo a la madre de mi amigo porno argumento
masajes eroticos con final feliz viejas calientes
vieja gorda follando folladas caseras reales
tetonas españolas pornoamater
jovenes nudistas masaje final feliz
madres que se follan a sus hijos incesto real madre hijo
xxxmamas videos gays españoles
maduras haciendo pajas porno abuelas tetonas
porno agresivo follate a mi novia
tetudas jovenes vecinas cachondas
maduras lesbianas tetonas penes erectos
viejas masturvandose videos chicas gratis
mamadas en el cine casting porno español
hombres corriendose porno gay violacion
videoxxx porno casero colombiano
Scurgerea lenta a apei coborand din munti, raspandindu-se din calea albiei sale, iesind din parauri si scartaituri, grabindu-se de pe trotuarul oraselor si indreptandu-se spre est. Apa inghite culturi, case si porci. Stim ca aceasta scurgere lenta nu este doar apa, ci saracie.
Incercam sa nu vorbim despre asta. Lutul rosu murdar pe peretii sufrageriei. L-au lasat pe Buicks care au primit ultima rugina. Instrumentele de lucru ale cuiva se scufunda in rau. Aer umed tencuind un tricou vechi din Myrtle Beach pe un corp, in timp ce arunca jucarii murdare in pungi de gunoi. Este noroi, noroi si saracie. Si stim ca vine. Totul este foarte previzibil. Deci ne uitam in alta parte.
Saracia a fost intotdeauna o inundatie si nu un uragan. Intotdeauna a fost un dezastru lent, rulant, cu apa cenusie noroioasa sub un cer albastru stralucitor incongruent. Intotdeauna a fost o acumulare lenta de mucegai intre generatii, de oameni care se multumeau cu bebelusii in lazi de lapte rosu decolorat pluteau pe saltele pe strazile orasului. Intoarce privirea.
Saracia este lenta. Este o factura de lumina care se apropie si o lunga asteptare pentru sprijinul pentru copii. Scaunele de plastic incomode de la DSS si lucratorii care nu fac contact vizual. Sunt cele 10 luni de sarcina fara asigurare si mintindu-l pe medic despre crampe, deoarece nu va puteti permite o sesizare. Este lunga asteptare in inchisoare pentru ca nu va puteti permite cautiunea si zilele lungi de Craciun in care nu va puteti permite cadouri. Sunt noptile lungi cu caldura si apelurile lungi care incearca sa ajunga la proprietar. Sunt orele de detentie dupa ce propriul tau sef de la fabrica de procesare a carnii iti cheama imigratia si privirea lunga pe care i-o dai in timp ce iti angajeaza varul pentru mai putini bani sub masa. Uneori saracia este chiar si ultimele minute indelungate care incearca sa treaca prin usa incuiata de la fabrica de pui Hamlet. Deci ne uitam in alta parte.
Saracia este previzibila. Este previzibilitatea scolilor subfinantate si a manualelor invechite. Este previzibilitatea ca doua intregi generatii de tati si mame sa fie inchisi si copiii lor din stanga care privesc ochii reci si vorbesc cu buzele stranse in timpul gajului la scoala. Este previzibilitatea legiuitorilor care intorc capul si deseurile de porc si cenusa de carbune care le incalca taxele. Este previzibil ca dupa furtuna ii vom aresta pe jefuitorii care si-au cheltuit ultimii dolari pe gaz cand preturile au crescut cu 50 de centi inainte de furtuna. Previzibilitatea tuturor acestor lucruri ne face sa aratam ca niste prosti, ca niste barbati de vreo douazeci de ani care doresc sotii de douazeci de ani. Si suntem jenati de toate acestea. Ne vom uita in alta parte.
Stim deja unde vor merge apele inundatiilor. Vor urma o cale lenta, previzibila. Stim cine locuieste in zonele joase, stim ce cartiere sunt pe partea de sud a pistelor. Din Appalachia in jos, fiecare oras are Hillers si Creekers. Campiile inundabile citesc ca niste harti ale economiei si rasei.
Toata viata ai urmarit cum apa creste, stiind ca nimeni nu vine sa te prinda.
Alyeesha are grija sa treaca prin furtuna, dar dupa ce vantul trece si apa imbuteliata se incarca din nou, stie ca atentia tarii va continua. Jim Cantore nu vine pentru saracie.
Casa mica a lui Alyeesha poate fi inundata. Poate pierde totul. Nu exista o companie de asigurari pe care sa o apelati. Proprietarul ei poate sa-i spuna ca nu poate face nimic, ci doar sa se miste. Prietenul ei care o conduce la munca poate sa nu o poata ridica si s-ar putea sa-si piarda slujba. Va fi lasata in picioare in apele linistite ale Americii, cu apa bruna pe picioarele ei maronii, pe un teren care nu era al bunicii ei si nu al ei, fara niciun loc in afara de canapeaua mea.
Aceasta este picatura lenta previzibila a saraciei. Toata viata ai urmarit cum apa creste, stiind ca nimeni nu vine sa te ia. La urma urmei, ti-au spus sa iesi.
