Lenin, Stalin, Hrusciov si Gorbaciov: posibile acorduri si dezacorduri

Intr-o discutie teoretica, cei patru lideri sovietici pot exprima o serie de asemanari si diferente in opiniile lor cu privire la problema revolutiei. Situatii sociale, economice si politice distincte stabilesc fundalul ascensiunilor la putere a fiecarui lider sovietic si exercitarea lor a autoritatii la castigarea pozitiilor de conducere. Lenin a condus Partidul Comunist la putere in Rusia printr-o revolutie in incercarea de a implementa idealurile marxiste ale unei societati egalitare, fara clase, care a fost ghidata de principiile cooperarii voluntare (Kort 286). Acest obiectiv indica faptul ca idealurile de revolutie ar fi importante pentru Lenin. In plus, a experimentat o relativa usurinta in a conduce fractiunea bolsevica a Partidului Social-Democrat Rus la victoria in revolutia impotriva dinastiei Romanov. In 1917, revolutia condusa de Lenin, prin participarea a sute de mii de muncitori rusi obositi si exasperati, s-a produs cu relativa usurinta si viteza, ceea ce o face remarcabila in comparatie cu alte rebeliuni de masa in urmarirea schimbarii sociale (Kort 95). Mai mult, Lenin, in ciuda faptului ca era dispus sa foloseasca forta extrema impotriva disidentilor regimului sau, a decis sa puna capat razboiului. El a aplicat politici comuniste pentru a rezolva razboaiele taranesti din anii 1920 pentru a proteja idealurile revolutiei (Valentino 102). Aceste elemente pot avea ca rezultat, in continuare, ca Lenin sa aiba o opinie mai puternica cu privire la importanta revolutiei in atingerea obiectivelor reformei in comparatie cu ceilalti trei lideri ai natiunii sovietice. a avut loc cu relativa usurinta si viteza, ceea ce o face remarcabila in comparatie cu alte rebeliuni in masa in urmarirea schimbarii sociale (Kort 95). Mai mult, Lenin, in ciuda faptului ca era dispus sa foloseasca forta extrema impotriva disidentilor regimului sau, a decis sa puna capat razboiului. El a aplicat politici comuniste pentru a rezolva razboaiele taranesti din anii 1920 pentru a proteja idealurile revolutiei (Valentino 102). Aceste elemente pot avea ca rezultat, in continuare, ca Lenin sa aiba o opinie mai puternica cu privire la importanta revolutiei in atingerea obiectivelor reformei in comparatie cu ceilalti trei lideri ai natiunii sovietice. a avut loc cu relativa usurinta si viteza, ceea ce o face remarcabila in comparatie cu alte rebeliuni in masa in urmarirea schimbarii sociale (Kort 95). Mai mult, Lenin, in ciuda faptului ca era dispus sa foloseasca forta extrema impotriva disidentilor regimului sau, a decis sa puna capat razboiului. El a aplicat politici comuniste pentru a rezolva razboaiele taranesti din anii 1920 pentru a proteja idealurile revolutiei (Valentino 102). Aceste elemente pot avea ca rezultat, in continuare, ca Lenin sa aiba o opinie mai puternica cu privire la importanta revolutiei in atingerea obiectivelor reformei in comparatie cu ceilalti trei lideri ai natiunii sovietice. El a aplicat politici comuniste pentru a rezolva razboaiele taranesti din anii 1920 pentru a proteja idealurile revolutiei (Valentino 102). Aceste elemente pot avea ca rezultat, in continuare, ca Lenin sa aiba o opinie mai puternica cu privire la importanta revolutiei in atingerea obiectivelor reformei in comparatie cu ceilalti trei lideri ai natiunii sovietice. El a aplicat politici comuniste pentru a rezolva razboaiele taranesti din anii 1920 pentru a proteja idealurile revolutiei (Valentino 102). Aceste elemente pot avea ca rezultat, in continuare, ca Lenin sa aiba o opinie mai puternica cu privire la importanta revolutiei in atingerea obiectivelor reformei in comparatie cu ceilalti trei lideri ai natiunii sovietice.

In comparatie cu Lenin, Stalin ar beneficia probabil de un set diferit de opinii cu privire la importanta revolutiei in realizarea schimbarii sociale. Spre deosebire de Lenin, care a urcat la conducerea sovietica in urma unei revolutii care a creat un vid major de putere, Stalin era deja un membru puternic si bine stabilit al partidului bolsevic cand a devenit liderul acestuia. Stalin, la moartea lui Lenin, s-a ridicat la pozitia de varf in partid, ceea ce i-a permis sa-si consolideze puternic puterea si sa curete organizatia de orice dizidenti puternici (Kort 189). Astfel de actiuni si masuri indica faptul ca Stalin nu a fost un sustinator al revolutiei populare si, in schimb, s-a concentrat in primul rand pe acumularea puterii de dragul sau. Cu toate acestea, actiunile si politicile adoptate de Lenin au ajutat la ascensiunea lui Stalin in randurile politice din Rusia. De exemplu, Lenin, in timp ce incerca sa intareasca capacitatile bolsevicilor, nu a permis nicio critica semnificativa a politicilor sale din interiorul partidului si a instituit masuri menite sa-si intareasca autoritatea, ceea ce a dus la faptul ca regimul sau nu si-a indeplinit promisiunea de reforme efective (Kort 172). ). Rezultatele unor astfel de masuri au condus la transformarea Partidului Comunist Rus dintr-un instrument de realizare a obiectivelor revolutiei intr-o entitate dictatoriala concentrata pe satisfacerea nevoilor de putere ale conducerii sale.

Hrusciov si Gorbaciov pot prezenta si o serie de opinii cu privire la rolul revolutiei intr-o natiune socialista. Nikita Hrusciov, dupa ce a devenit prim-secretar al Partidului Comunist, a initiat o campanie de destalinizare pentru a introduce diverse agende de reforma pentru a satisface nevoia nationala de schimbare, inclusiv cerintele de imbunatatire a standardelor de viata, securitate sporita si o mai buna gestionare a partidului si stare (Thomson 83). Ca raspuns la aceste nevoi de reforma, Hrusciov a aparut ca un lider sovietic preocupat de bunastarea populatiei, stabilindu-l ca o persoana care era constienta de obiectivele revolutiei. In mod similar, Gorbaciov a identificat nevoia de a institui reforme chiar si in detrimentul puterii personale, asa cum indica presupunerea sa ca ar fi putut ramane la carma conducerii sovietice mult mai mult daca nu si-ar fi pus in aplicare politicile de reforma (Thompson 83). Aceste actiuni sugereaza ca atat Hrusciov, cat si Gorbaciov ar fi fost relativ favorabili ideii de revolutie ca instrument de schimbare sociala.

Cei patru lideri sovietici au exprimat, de asemenea, o gama variata de abordari cu privire la problema ideologiei comuniste pe parcursul mandatului lor. Lenin, in „Tezele sale de aprilie”, afirma ca muncitorii sovietici trebuie sa conduca guvernul post-revolutionar, partidul socialist distribuind toate activitatile economice din tara pentru a stabili un regim de control social al productiei si distributiei bunurilor produse ( Blaisdell 229). In plus, Lenin a cerut confiscarea tuturor terenurilor, eliminarea claselor, a fortei de politie si a armatei; in schimb, guvernul urma sa dispenseze controlul acestor resurse si executarea serviciilor in mod direct muncitorilor si taranilor (Blaisdell 229). Prin urmare, Lenin a imaginat initial o situatie in care muncitorii si taranii erau imputerniciti in mod adecvat, si ar controla mijloacele de productie din tara. Aceste sentimente indica faptul ca Lenin sa concentrat initial pe stabilirea unui guvern ghidat de principiile marxismului, cu scopul de a implementa reforme sociale semnificative in tara. Cu toate acestea, actiunile ulterioare ale lui Lenin, prin politicile de „leninism” implementate, indica o schimbare treptata a acestor perspective timpurii. In calitate de lider al fractiunii bolsevice, Lenin a cerut obtinerea si sustinerea puterii absolute, un scop pe care doar un regim dictatorial cuprinzator l-ar putea atinge (Kort 115). Acest scop a indicat o schimbare in perspectiva lui Lenin, de la construirea unui guvern controlat de muncitorii din tara la punerea in aplicare a unei dictaturi autoritare care a implicat cativa oameni care detineau cea mai mare parte a puterii si autoritatii in tara. Aceste sentimente indica faptul ca Lenin sa concentrat initial pe stabilirea unui guvern ghidat de principiile marxismului, cu scopul de a implementa reforme sociale semnificative in tara. Cu toate acestea, actiunile ulterioare ale lui Lenin, prin politicile de „leninism” implementate, indica o schimbare treptata a acestor perspective timpurii. In calitate de lider al fractiunii bolsevice, Lenin a cerut obtinerea si sustinerea puterii absolute, un scop pe care doar un regim dictatorial cuprinzator l-ar putea atinge (Kort 115). Acest scop a indicat o schimbare in perspectiva lui Lenin, de la construirea unui guvern controlat de muncitorii din tara la punerea in aplicare a unei dictaturi autoritare care a implicat cativa oameni care detineau cea mai mare parte a puterii si autoritatii in tara. Aceste sentimente indica faptul ca Lenin sa concentrat initial pe stabilirea unui guvern ghidat de principiile marxismului, cu scopul de a implementa reforme sociale semnificative in tara. Cu toate acestea, actiunile ulterioare ale lui Lenin, prin politicile de „leninism” implementate, indica o schimbare treptata a acestor perspective timpurii. In calitate de lider al fractiunii bolsevice, Lenin a cerut obtinerea si sustinerea puterii absolute, un scop pe care doar un regim dictatorial cuprinzator l-ar putea atinge (Kort 115). Acest scop a indicat o schimbare in perspectiva lui Lenin, de la construirea unui guvern controlat de muncitorii din tara la punerea in aplicare a unei dictaturi autoritare care a implicat cativa oameni care detineau cea mai mare parte a puterii si autoritatii in tara.

Diferiti factori ar fi putut precipita schimbarile in obiectivele de conducere ale lui Lenin si ale bolsevicilor. De exemplu, partidul a anticipat ca rezistenta la idealurile si politicile comunismului de razboi va aparea in primul rand din partea cetatenilor mai bogati; in schimb, majoritatea taranimii a format cea mai mare opozitie fata de redistribuirea produselor muncii lor (Valentino 102). Aceasta greseala de calcul a rezultat in primul rand din faptul ca taranii au fost cei care au suferit cel mai mult din cauza eforturilor de rechizitie ale bolsevicilor, deoarece regimul a consumat efectiv o proportie semnificativa din resursele lor slabe. Lenin a anticipat un sprijin puternic din partea taranilor agrari, din moment ce regimul lui le-a promis acces la terenurile agricole; el credea ca traditia colectivismului in randul taranimii ii va face mai conformati unui regim socialist (Defronzo 46). Conflictele rezultate l-ar forta pe Lenin sa faca o serie de concesii care au subminat fundamentele ideologice ale Republicii Sovietice.

Pana in 1921, odata cu eliminarea sindicatelor din conducerea industriala, desfiintarea fractiunilor din cadrul Partidului si enuntarea „Noii Politici Economice” (NEP) cu concesiile acesteia catre scopul individual al profitului, liderii comunisti si-au incheiat adaptarea unui program industrial tarziu la conditiile industriale timpurii. Ocazie pentru introducerea NEP, care a indicat o inversare a mai multor obiective ideologice si practice ale socialismului, cum ar fi permiterea practicarii unei intreprinderi private limitate, a fost o stare tot mai mare de criza economica si nemultumire in masa, care a ajuns la un punct culminant in rebeliunea armata impotriva regimul sovietic (Valentino 103). Aceasta politica a indicat o retragere ideologica cheie a guvernului lui Lenin.

Stalin va continua revizuirile ideologice ale principiilor leninismului. Stalin a inceput sa-si consolideze pozitia in cadrul Partidului Comunist cu mult inainte de disparitia lui Lenin, folosind defectele si esecurile politicii leniniste, alaturi de slabiciunile politice ale oponentilor sai, in propriul sau avantaj (Kort 184). Prin urmare, de la inceputul conducerii sale a tarii, Stalin a demonstrat o capacitate de a manipula doctrina pentru a o face in concordanta cu actiunile decise pragmatic. El a folosit pe scara larga instrumentele politice implementate de regimul Lenin pentru a curata partidul de orice potentiali oponenti, pentru a suprima aparitia oricarei critici interne semnificative si a scapa de orice opozitie serioasa (Kort 185). Aceste elemente i-au permis lui Stalin capacitatea de a institui dreptul absolut al partii de a pronunta o judecata definitiva asupra oricarei chestiuni,

In plus, Stalin nu credea ca pozitia Rusiei in epoca de dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial ar putea permite tarii sa sustina revolutii semnificative ale socialismului in intreaga lume. Spre deosebire de bolsevici precum Trotki, Stalin era de parere ca, in loc sa impinga revolutii socialiste in alte tari, Uniunea Sovietica ar trebui sa se concentreze pe imbunatatirea propriilor capacitati industriale si agrare pentru a-si consolida capacitatea de a se apara impotriva potentialelor interventii capitaliste (Defronzo 51). Aceasta prudenta indica faptul ca Stalin era mai interesat de scopul pragmatic de a dezvolta si controla o tara cu abilitati industriale si tehnologice superioare decat de perspectivele ideologice generale ale socialismului.

Dorinta lui Stalin de a imbunatati capacitatile industriale si tehnologice in Uniunea Sovietica a dus la schimbari in modul in care regimul a gestionat abordarea si gestionarea muncitorilor si fermierilor, care au stat la baza revolutiei socialiste initiale. Motivatia lui Stalin pentru industrializarea rapida a dus la ca guvernul sa ceara proportii din ce in ce mai mari din productia taraneasca pentru comertul cu resursele de capital necesare infiintarii industriilor (Defronzo 52). Aceasta deturnare a activelor a dus la lipsuri grave de alimente in tara, ducand la suferinta si moarte in randul oamenilor. In plus, impulsul lui Stalin pentru o industrializare sporita a dus la supunerea muncitorilor din industria la conditii dure, restrangerea libertatilor sindicatelor, si o scadere generala a nivelului de viata al populatiei din cauza insistentei asupra industriei grele asupra productiei de consum (Defronzo 52). Aceste decizii indica faptul ca Stalin nu a fost un adevarat adept al idealurilor colectiviste dezvoltate din ideologia marxista.

Epoca post-Stalin a continut o gama variata de abordari ideologice in conducerea socialismului rus. Recenziile academice indica faptul ca departe de a implica adevaratele edicte ale ideologiilor marxiste, o succesiune de politici economice ineficiente a dus la inradacinarea coruptiei care a dus la imbogatirea unui grup mic de elite de afaceri in detrimentul tarii (Aslund 64). Aceasta tendinta a dus la furtul extins de resurse publice, in opozitie cu principiile comuniste. Daniels postuleaza ca promisiunea utopiei comuniste in realitate a esuat in cateva luni dupa Revolutie, mai degraba decat odata cu caderea URSS in 1991 (34). O serie de inversari ideologice si impulsul pentru cresterea puterilor politice in randul liderilor socialisti sunt printre principalele cauze ale colapsului.

Prin urmare, intr-o discutie dintre Lenin, Stalin, Hrusciov si Gorbaciov, ne-am astepta ca acestia sa beneficieze de o serie de opinii cu privire la diferite aspecte ale socialismului, bazandu-se din experientele lor cu ideologia. In timp ce cei patru au condus un partid care avea o origine comuna, ei au adoptat evident abordari diferite in implementarea idealurilor sale fondatoare la rezultate diverse. Experientele lor cu punerea in aplicare a mandatului socialist in Uniunea Sovietica sunt de natura sa influenteze abordarile lor in discutia teoretizata.